Inaltarea Domnului

Înălţarea Domnului

Autor: pr. Pietro Righetto

1. Introducere

a) Un preot s-a dus să viziteze acasă un pacient. A observat un scaun liber alături de patul bolnavului şi l-a întrebat ce făcea acolo. Bolnavul i-a răspuns: “Îmi imaginez că pe acel scaun stă Isus şi, înainte să ajungi tu, vorbeam cu el…
Ani întregi rugăciunea mi s-a părut extrem de grea, până când mi-a explicat un prieten că rugăciunea constă în a vorbi cu Isus. Aşa că acum îmi imaginez că Isus stă pe un scaun alături de mine şi îi vorbesc şi ascult ce îmi răspunde. De atunci nu am mai avut dificultăţi în rugăciune”.
După câteva zile, fiica bolnavului s-a dus la parohie să-l informeze pe preot că tatăl ei a murit. A spus: “L-am lăsat singur numai câteva ore. Când m-am întors în cameră, l-am găsit mort, cu capul aplecat pe un scaun care era lângă pat” (A. DE MELLO, Sadhana un cammino verso Dio, E.P.).

b) “Poporul meu este greu de convertit: chemat să privească în sus, nimeni nu ştie să ridice privirea” (Os 11,6).

2. Tema

“Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!”

3. Mesajul zilei

Înălţare: Isus urcă la cer. Prin ce cuvinte este descrisă în Crez înălţarea?
- “A înviat a treia zi, după Scripturi, şi s-a suit la cer, şade de-a dreapta Tatălui şi iarăşi va veni cu mărire să judece
- pe cei vii şi pe cei morţi, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit”.
- Cu înălţarea, Isus participă pe deplin la fericirea cerului. Astfel, face posibilă prezenţa sa pretutindeni, şi ca om, alături de fiecare dintre noi.
Şi ce face pentru fiecare dintre noi?
- Ne mântuieşte, adică ne eliberează din sclavia păcatului, a răului şi din moarte, ne învaţă şi ne ajută să trăim ca fii ai lui Dumnezeu, după exemplul şi cu harul meritat de el. De aceea, ne dăruieşte şi ne ajută să cultivăm în noi o bucăţică din cer:
- – în mintea noastră: căutând lucrurile de sus, unde trebuie să fie îndreptată speranţa noastră;
- – în inima noastră: iubind aşa cum a iubit el;
- – în mâinile noastre: lucrând şi în vederea vieţii veşnice şi rămânând solidari cu fraţii în dificultăţi;
- – în durerea noastră: transformând-o în încercare a iubirii.
Nu mai suntem singuri.
- Înainte de învierea sa, ca orice om, Isus era într-un singur loc, în Palestina.
- Acum este aproape de fiecare dintre noi, întotdeauna: în somn, la studiu, în rugăciune, la joacă, până la moarte şi dincolo de ea.
Se împlineşte salutul preotului: “Domnul să fie cu voi”. Însă trebuie ca noi:
- să recunoaştem prezenţa sa;
- să ştim să intrăm în dialog cu el;
- să nu-i facem neplăceri prin comportamentul nostru;
- să primim prietenia sa, învăţăturile sale şi harul său.
Nu putem să trăim ca şi cum Isus nu ar fi întotdeauna şi pretutindeni cu noi: trebuie să dăm mărturie despre prezenţa lui. De exemplu:
- prin credinţa în Euharistie (cf. exemplul 1);
- prin ajutorul dat misionarilor (cf. exemplul 2);
- prin iubire faţă de aproapele (cf. exemplul 3).
Isus care urcă în cer “ne ridică” şi pe noi.
- Dacă plângi, Isus înviat te ridică ştergând orice lacrimă.
- Dacă eşti trist pentru că ţi-a scăpat ceva rău, Isus înviat te ridică eliberându-te din sclavia păcatului, acordându-ţi iertarea.
- Dacă ţi-e foame de bine, Isus înviat te ridică cu pâinea vieţii.
- Dacă eşti dispreţuit la şcoală sau la joacă, Isus înviat te ridică rămânând cu tine, alături de tine.
- Dacă vrei să-i fii prieten, Isus înviat te ajută să trăieşti ca fiu al lui Dumnezeu.
- Dacă vrei să devii cu adevărat mare, Isus înviat te ridică, făcându-te să-ţi păstrezi demnitatea de fiu al lui Dumnezeu.
- Dacă te temi de durere, Isus înviat de ridică, prin uşurarea ei.
- Dacă te temi de moarte, Isus înviat te ridică spunându-ţi: Talitha qum! asigurându-te de viaţa veşnică.
- Dacă vrei o afecţiune mare, Isus înviat te ridică în marea sa familie a iubirii.
Cuvintele magice care te ridică sunt: “Te iubesc!” Isus vrea să rămână alături de tine toată viaţa şi să-ţi spună aceasta mereu.

4. Exemple

a) “Suntem doi!”

Porto Fuori, aproape de Ravenna, era o zonă foarte săracă în momentul în care a ajuns pr. Fuschini pentru prima dată, în 1945, încurajat de arhiepiscopul Antonio Lega, care i-a spus:
- Te trimit paroh la Porto Fuori; nu este nimic de stricat.
Parohia era în ruină şi nimeni nu mergea la biserică. În casa parohială a găsit o cameră mizerabilă care, totuşi, arăta mai bine decât celelalte. A pus în ea un altar şi un tabernacol. La terminarea acestei acţiuni, a spus:
- Isuse, suntem deja doi. Vom reuşi!

b) “Geografia Bisericii”.

Un episcop, mergând să viziteze familiile sărace şi bolnavii în perioada Primului Război Mondial, a găsit într-o mansardă o femeie în vârstă care trăia singură. Ţinea atârnată de perete o hartă geografică cu diferite steguleţe fixate ici şi acolo. La întrebarea sa, dacă o interesa mult războiul şi poziţiile armatelor, bătrânica a răspuns: “Nu este harta războiului, iar săgeţile nu indică mişcările armatelor! Aceasta este harta misiunilor. Primesc câteva reviste misionare şi, când citesc că misionarii au ajuns într-un loc nou şi au deschis o nouă casă misionară, înaintez steagurile şi îi ofer Domnului sărăcia şi suferinţele mele pentru ei şi pentru acei oameni mai săraci şi nefericiţi decât mine. Sunt atât de bucuroasă când văd născându-se biserici noi” (CORRA-ZANELLA, La casa sulla roccia, L.D.C.).

c) “Cum a dat mărturie despre Isus o fată japoneză”

Este o istorioară pe care nu pot să o uit, chiar dacă au trecut câţiva ani de când am auzit-o de la Matsui Toru. Este vorba despre o tânără creştină pe nume Kitahara Reiko, fiica unui profesor universitar.
La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, într-un colţ popular din centrul oraşului Tokyo, care a fost ras până la pământ de bombardamente, au apărut nişte barăci numite “oraşul furnicilor”, locuit de adunătorii de zdrenţe. Reiko a hotărât într-o zi să meargă şi să trăiască acolo. A adunat copiii din acel loc, care erau prea săraci să meargă la şcoală, şi a devenit învăţătoarea lor. Sărind deseori peste orele de somn, a avut grijă şi de bătrânii şi de bolnavii care locuiau singuri. Lucra trup şi suflet. În fiecare dimineaţă, cu un zâmbet, saluta sute şi sute de vânzători de zdrenţe care treceau pe străzi spre lucru, trăgând cărucioare de lemn.
În fiecare seară, chiar până târziu, aştepta întoarcerea lor, mereu surâzătoare. Numai vederea zâmbetului ei, inocent şi amabil, i-a făcut pe aceşti oameni nenorociţi, care locuiau în barăcile oraşului distrus de haosul războiului, să uite de oboseala şi nefericirea lor. Aşa se face că Reiko a fost numită “sfânta oraşului furnicilor” şi a fost iubită şi respectată de toţi.
Sub perna tinerei a fost găsit un caiet. Era agenda ei, pe care Reiko o deschidea din când în când în timpul bolii. Când a fost deschis, s-a găsit notată numai această frază: “Nu uiţi cumva din întâmplare chiar acum să zâmbeşti?” Astfel, cu zâmbetul ei, Reiko le-a descoperit celor săraci prezenţa iubitoare a lui Isus (SHUNDO AOYAMA, La voce del fiume, E.P.).

Putina istorie... despre originile greco-catolicismului in Romania

 Buna seara, stimati cititori ai acestui blog religios. Am inceput o perioada de revitalizare a blogului cu tot arsenalul de articole despre biserica greco-catolica (istorie, considerand ca este important sa cunoastem cum a luat nastere biserica greco-catolica, contextul istoric si politic), cu biserica noastra, cu activitatile ce au loc in sanul parohiei noastre. 

Astazi, in primul articol, de revenire, mi-am propus sa tratez despre nasterea unei noi biserici in Transilvania, sfarsitului de secol al XVII-lea si inceputul celui de-al XVIII-lea. Avand in vedere ca am sustinut o lucrare de licenta si una de disertatie, pe tema bisericii greco-catolice, pe care le voi anexa acestui post, permiteti-mi sa dau un refresh prin memorie si va impartasesc si dumneavoastra, intr-o serie de articole, mai multe la numar, istoria bisericii greco-catolice, de la fondarea ei, impreuna cu contextul istoric si politic, ce a dus la luarea acestei decizii, elitele ecleziastice care s-au nascut in sanul acesteia, lupta pentru drepturile romanilor in Transilvania in secolul al XVIII-lea de-a lungul celor trei secole de existenta pana la perioada martiriului din timpul regimului comunist si eliberarea bisericii din lanturi, in urma rasturnarii regimului Ceausescu.

1. Contextul istorico-politic al Unirii religioase

Eu vad istoria, ca un un mare bulgar de evenimente sociale, politice, conflictuale, care se inlantuie intre ele, existand acel fenomen cauza si efect la fiecare pas. Pentru a intelege mai bine ce se intampla cu un eveniment sau fenomen, trebuie sa te intorci la radacinile lui, la bulgarul mic, sa ii cercetez cauza,  sau  punctul de pornire, pentru a stii  cum sa interpretezi efectul, finalitatea. Asa si in cazul de fata. Pentru a putea vorbi de biserica greco-catolica trebuie sa ne intoarcem intr-o incursiune in timp, la 1700 si chiar inainte, pentru a vedea evenimentele petrecute in viata  politica si  religioasa a timpului si ce a condus la Unirea religioasa din 1700.

Aceste teritorii intra sub influenta politica a urmasilor lui Ionita Caloian, care dorind recunoasterea domniei lor se supun Patriarhului de Constantinopol,  imprimand  teritoriilor romanesti influenta spre ortodoxism. In ziua noastra am putea spune ca exista un paradox in lumea religioasa: Romania e singura tara de origine latina in care religia predominanta este cea ortodoxa, iar Polonia e singura tara slava al carei religii predominante este cea catolica.

Toata disputa intre ortodoxism si catolicism, incepe odata cu Marea Schisma din 1054, cand Biserica Catolica, a se citi aici Universala acest termen, este rupta in doua, partea occidentala a Europei, supusa Episcopului Romei, Papa, isi pastreaza numele de catolica, iar cea rasariteana, supusa Patriarhului de Constantinopol isi ia numele de Biserica Ortodoxa, sau cea care duce mai departe dreapta credinta. De fapt, Schisma se petrece pe fondul neintelegii celor doi conducatori din pricina supunerii, neintelegerea a fost ca nu s-a cazut de acord care cui ar trebui sa se supuna, ierarhic.

O data importanta pentru istoria Transilvaniei e 29 august 1526, cand in urma bataliei de la Mohacs, trupele otomane conduse de Suleiman Magnicul inving ostirile maghiare conduse de Ludovic II. O consecinta a  acestei batalii, este transformarea Transilvaniei in principat independent sub suzeranitate otomana. 

Un alt moment important ce va influenta pe deplin istoria Transilvaniei, va fi reforma religioasa, infaptuita de doctorul in teologie, Martin Luther, care prin cele 95 de teze va reusi sa rupa populatia germana de sub conducerea spirituala a Papei, nemultumit fiind de acordarea prea facila si contracost a indulgentelor de catre biserica. 

In perioada 1526-1699, raportul de forte pe plan religios se schimba radical in Transilvania. Daca in 1526, membrii celor 3 natiuni recepte - sasii, maghiarii si secuii - erau catolici;  romanii din Transilvania si ortodoxia fiind considerati in acea perioada tolerati, ei nedetinand drepturi politice si nici recunoastere religioasa.  Odata cu intrarea elementului religios reformist al lui Luther, cele trei natiuni se impart in 4 religii: luteranismul, imbratisat de sasi; calvinismul si unitarianismul, imbratisat de maghiari, dupa influenta exercitata de Gaspar Meliusz si respectiv Francisc David. Singurii, secuii vor ramane fideli religiei catolice, religie care va ajunge sa supravietuiasca amenintata din toate partile de puternicele si bogatele religii protestante. 

Anul 1688, aduce o contraofensiva puternica a Imperiului Habsburgic in fata Imperiului Otoman, care ajunsese sa ameninte Viena, in cele din urma asediul fiind respins cu succes de catre armatele habsburgice. Pe fondul acestei reveniri si ofensive impotriva turcilor, Casa de Habsburg reuseste prin  pacea de Karlowitz din 1699 sa alunge stapanirea otomana din Transilvania, membrii Dietei transilvane punandu-se sub protectia Casei de habsburg. 

Otomanii au permis si au acordat o mare libertate Dietei in ceea ce priveste viata religioasa in aceasta perioada de un secol si jumatate de dominare a Transilvaniei, astfel ca religia calvina devine religie oficial in 1564, iar prin Dieta de la Turda din 1566, catolicismul era expulzat din Transilvania ca religie. Reinstaurarea habsburgica in Transilvania aduce temeri cu privire la incercarea acestora de a restabili ordinea religioasa dinainte de Mohacs, cu atat mai mult cu cat religia oficiala a Casei de habsburg era cea catolica. Nobilii protestanti in momentul in care accepta sapuna Transilvania sub ocrotirea casei de Habsburg cer imparatului respectarea status-quo-ului, atat din punct de vedere politic, cat si religios.

Leopold I, imparatul habsburgic gaseste portita de echilibrare a puterii nobilimii maghiare si sasesti, protestante. Prin prima Diploma Leopoldina din anul 1691, prin care Curtea Aulica de la Viena in frunte cu imparatul Leopold ofera posibilitatea clerului de a se uni cu una din religiile precepte, ocazie cu care vor primi aceleasi drepturi cu religia imbratisata. Unirea bisericii ortodoxe cu Biserica Romei vine ca oferta din dorinta de a contrabalansa puterea religiilor protestante in Transilvania, iar posibilitatea era oferita de Conciliul de la Florenta, cunoscut si sub numele de Conciliul de la Ferrara sau Basel din 1431-1438, ofera posibilitatea Unirii intre biserica ortodoxa si cea ortodoxa cu conditia recunoasterii a 4 puncte, cunoscute in istorie sub numele de "punctele florentine":

1. Acceptarea primatului papal - Papa devine autoritatea ecleziastica;

2. Existenta Purgatoriului - ca loc de purificare a sufletului, dupa judecata de apoi, intre Iad si Rai.

3. Doctrina Filioque - conform careia Fiul purcede atat de la tatal cat si de la Spiritul Sfant;

4. Folosirea azimei (a painei nedospite) pentru impartasire.