Duminică, 23 mai 2010, la sărbătoarea Coborârii Sfântului Spirit, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de părintele Ioan Fărcaş şi părintele Iacob Măiereanu, 8 copii din parohia nr. 4 “Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Mureş au primit Prima Împărtăşanie. În prezenţa unui număr mare de credincioşi şi a familiilor emoţionate, cei opt copii – Adrian, Anamaria, Andrei, Ioana, Horea, Maria, Teodora şi Tereza – şi-au mărturisit credinţa spunând Crezul şi au recitat împreună rugăciunea domnească Tatăl nostru. Bucuria celor 8 copii a fost întregită de faptul că părinţii lor au fost cei care i-au dus de mâna la momentul primei împărtăşanii şi la rândul lor, şi ei au primit acest sacrament deoarece, cu o zi înainte, atât copiii cât şi părinţii lor au participat la Sacramentul Spovezii.
Primirea acestor două sacramente a fost precedată de un timp de pregătire spirituală şi catehetică, începând din septembrie 2009 prin cursuri desfăşurate în cadrul parohiei şi al orelor de religie sub îndrumarea părintelui paroh şi a îndrumătorilor lor – doamnele Ligia Smutzer, Simona Costin şi Maria Pol şi domnul Virgil Costin. În cadrul întâlnirilor pregătitoare, copiii au încercat să-l înţeleagă mai bine pe Isus prezent în Sfânta Împărtăşanie.
Duminică, Sfânta Liturghie solemnă de la ora 10.00 a început cu o procesiune mai specială, de la sala de cateheză după crucea procesională, părinele Ioan Fărcaş şi părintele Iacob Măiereanu au fost cei care i-au condus pe copii la sfântul altar, aceştia purtând în mâinile lor un bucheţel de flori albe, care a dorit să fie un semn al nevinovăţiei şi curăţiei din sufletele lor.
Părintele Ioan Fărcaş, păstorul comunităţii, a ţinut cuvântul de salut, înainte de începerea Liturghiei, iar predica a fost susţinută după sf. Evanghelie. Acesta, folosindu-se de exemple concrete, a reamintit că nu trebuie stat niciodată departe de Sacramentele Spovezii şi Euharistiei pentru că Dumnezeu nu cere nimic, ci doar dă: iertarea şi pacea Sa, dar mai ales Trupul şi Sângele Său, ca hrană sufletească.
Cei opt copilaşi au prezentat un scurt program cu poezii şi cântece specifice acestui moment şi au fost acompanieţi de ceilalţi copii din parohie care au participat cu trup şi suflet alături de prietenii lor. A fost un moment încărcat de emoţie şi pentru copiii care au făcut deja Prima Împărtăşanie, amintindu-şi momentul respectiv şi pentru cei mai mici, care, văzând frumuseţea evenimentului, aşteaptă cu nerăbdare să poată şi ei să facă acest pas important din viaţa lor.
În încheiere, părintele i-a felicitat pe copii pentru că au participat la eveniment, pe părinţii lor pentru că i-au îndemnat către Sfânta Biserică şi i-a sfătuit ca şi în viitor, duminica, să fie prezenţi la Sfânta Liturghie, Sfânta Spovadă şi la primirea în continuare a Sfintei Împărtăşanii. La sfârşitul Liturghiei copiii au primit diplome şi icoane care să le aducă aminte peste ani de acest moment fericit de la Prima Sfântă Împărtăşanie. După Sfânta Liturghie şi după sfinţirea apei, a ţarinii şi a spicelor, credincioşii împreună cu copiii şi părinţii s-au întreţinut într-o atmosferă de sărbătoare în curtea bisericii.