Înălţarea Domnului
Autor: pr. Pietro Righetto
1. Introducere
a) Un preot s-a dus să viziteze acasă un pacient. A observat un scaun liber alături de patul bolnavului şi l-a întrebat ce făcea acolo. Bolnavul i-a răspuns: “Îmi imaginez că pe acel scaun stă Isus şi, înainte să ajungi tu, vorbeam cu el…
Ani întregi rugăciunea mi s-a părut extrem de grea, până când mi-a explicat un prieten că rugăciunea constă în a vorbi cu Isus. Aşa că acum îmi imaginez că Isus stă pe un scaun alături de mine şi îi vorbesc şi ascult ce îmi răspunde. De atunci nu am mai avut dificultăţi în rugăciune”.
După câteva zile, fiica bolnavului s-a dus la parohie să-l informeze pe preot că tatăl ei a murit. A spus: “L-am lăsat singur numai câteva ore. Când m-am întors în cameră, l-am găsit mort, cu capul aplecat pe un scaun care era lângă pat” (A. DE MELLO, Sadhana un cammino verso Dio, E.P.).
Ani întregi rugăciunea mi s-a părut extrem de grea, până când mi-a explicat un prieten că rugăciunea constă în a vorbi cu Isus. Aşa că acum îmi imaginez că Isus stă pe un scaun alături de mine şi îi vorbesc şi ascult ce îmi răspunde. De atunci nu am mai avut dificultăţi în rugăciune”.
După câteva zile, fiica bolnavului s-a dus la parohie să-l informeze pe preot că tatăl ei a murit. A spus: “L-am lăsat singur numai câteva ore. Când m-am întors în cameră, l-am găsit mort, cu capul aplecat pe un scaun care era lângă pat” (A. DE MELLO, Sadhana un cammino verso Dio, E.P.).
b) “Poporul meu este greu de convertit: chemat să privească în sus, nimeni nu ştie să ridice privirea” (Os 11,6).
2. Tema
“Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!”
3. Mesajul zilei
Înălţare: Isus urcă la cer. Prin ce cuvinte este descrisă în Crez înălţarea?
- “A înviat a treia zi, după Scripturi, şi s-a suit la cer, şade de-a dreapta Tatălui şi iarăşi va veni cu mărire să judece
- pe cei vii şi pe cei morţi, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit”.
- Cu înălţarea, Isus participă pe deplin la fericirea cerului. Astfel, face posibilă prezenţa sa pretutindeni, şi ca om, alături de fiecare dintre noi.
Şi ce face pentru fiecare dintre noi?
- Ne mântuieşte, adică ne eliberează din sclavia păcatului, a răului şi din moarte, ne învaţă şi ne ajută să trăim ca fii ai lui Dumnezeu, după exemplul şi cu harul meritat de el. De aceea, ne dăruieşte şi ne ajută să cultivăm în noi o bucăţică din cer:
- – în mintea noastră: căutând lucrurile de sus, unde trebuie să fie îndreptată speranţa noastră;
- – în inima noastră: iubind aşa cum a iubit el;
- – în mâinile noastre: lucrând şi în vederea vieţii veşnice şi rămânând solidari cu fraţii în dificultăţi;
- – în durerea noastră: transformând-o în încercare a iubirii.
Nu mai suntem singuri.
- Înainte de învierea sa, ca orice om, Isus era într-un singur loc, în Palestina.
- Acum este aproape de fiecare dintre noi, întotdeauna: în somn, la studiu, în rugăciune, la joacă, până la moarte şi dincolo de ea.
Se împlineşte salutul preotului: “Domnul să fie cu voi”. Însă trebuie ca noi:
- să recunoaştem prezenţa sa;
- să ştim să intrăm în dialog cu el;
- să nu-i facem neplăceri prin comportamentul nostru;
- să primim prietenia sa, învăţăturile sale şi harul său.
Nu putem să trăim ca şi cum Isus nu ar fi întotdeauna şi pretutindeni cu noi: trebuie să dăm mărturie despre prezenţa lui. De exemplu:
- prin credinţa în Euharistie (cf. exemplul 1);
- prin ajutorul dat misionarilor (cf. exemplul 2);
- prin iubire faţă de aproapele (cf. exemplul 3).
Isus care urcă în cer “ne ridică” şi pe noi.
- Dacă plângi, Isus înviat te ridică ştergând orice lacrimă.
- Dacă eşti trist pentru că ţi-a scăpat ceva rău, Isus înviat te ridică eliberându-te din sclavia păcatului, acordându-ţi iertarea.
- Dacă ţi-e foame de bine, Isus înviat te ridică cu pâinea vieţii.
- Dacă eşti dispreţuit la şcoală sau la joacă, Isus înviat te ridică rămânând cu tine, alături de tine.
- Dacă vrei să-i fii prieten, Isus înviat te ajută să trăieşti ca fiu al lui Dumnezeu.
- Dacă vrei să devii cu adevărat mare, Isus înviat te ridică, făcându-te să-ţi păstrezi demnitatea de fiu al lui Dumnezeu.
- Dacă te temi de durere, Isus înviat de ridică, prin uşurarea ei.
- Dacă te temi de moarte, Isus înviat te ridică spunându-ţi: Talitha qum! asigurându-te de viaţa veşnică.
- Dacă vrei o afecţiune mare, Isus înviat te ridică în marea sa familie a iubirii.
Cuvintele magice care te ridică sunt: “Te iubesc!” Isus vrea să rămână alături de tine toată viaţa şi să-ţi spună aceasta mereu.
- “A înviat a treia zi, după Scripturi, şi s-a suit la cer, şade de-a dreapta Tatălui şi iarăşi va veni cu mărire să judece
- pe cei vii şi pe cei morţi, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit”.
- Cu înălţarea, Isus participă pe deplin la fericirea cerului. Astfel, face posibilă prezenţa sa pretutindeni, şi ca om, alături de fiecare dintre noi.
Şi ce face pentru fiecare dintre noi?
- Ne mântuieşte, adică ne eliberează din sclavia păcatului, a răului şi din moarte, ne învaţă şi ne ajută să trăim ca fii ai lui Dumnezeu, după exemplul şi cu harul meritat de el. De aceea, ne dăruieşte şi ne ajută să cultivăm în noi o bucăţică din cer:
- – în mintea noastră: căutând lucrurile de sus, unde trebuie să fie îndreptată speranţa noastră;
- – în inima noastră: iubind aşa cum a iubit el;
- – în mâinile noastre: lucrând şi în vederea vieţii veşnice şi rămânând solidari cu fraţii în dificultăţi;
- – în durerea noastră: transformând-o în încercare a iubirii.
Nu mai suntem singuri.
- Înainte de învierea sa, ca orice om, Isus era într-un singur loc, în Palestina.
- Acum este aproape de fiecare dintre noi, întotdeauna: în somn, la studiu, în rugăciune, la joacă, până la moarte şi dincolo de ea.
Se împlineşte salutul preotului: “Domnul să fie cu voi”. Însă trebuie ca noi:
- să recunoaştem prezenţa sa;
- să ştim să intrăm în dialog cu el;
- să nu-i facem neplăceri prin comportamentul nostru;
- să primim prietenia sa, învăţăturile sale şi harul său.
Nu putem să trăim ca şi cum Isus nu ar fi întotdeauna şi pretutindeni cu noi: trebuie să dăm mărturie despre prezenţa lui. De exemplu:
- prin credinţa în Euharistie (cf. exemplul 1);
- prin ajutorul dat misionarilor (cf. exemplul 2);
- prin iubire faţă de aproapele (cf. exemplul 3).
Isus care urcă în cer “ne ridică” şi pe noi.
- Dacă plângi, Isus înviat te ridică ştergând orice lacrimă.
- Dacă eşti trist pentru că ţi-a scăpat ceva rău, Isus înviat te ridică eliberându-te din sclavia păcatului, acordându-ţi iertarea.
- Dacă ţi-e foame de bine, Isus înviat te ridică cu pâinea vieţii.
- Dacă eşti dispreţuit la şcoală sau la joacă, Isus înviat te ridică rămânând cu tine, alături de tine.
- Dacă vrei să-i fii prieten, Isus înviat te ajută să trăieşti ca fiu al lui Dumnezeu.
- Dacă vrei să devii cu adevărat mare, Isus înviat te ridică, făcându-te să-ţi păstrezi demnitatea de fiu al lui Dumnezeu.
- Dacă te temi de durere, Isus înviat de ridică, prin uşurarea ei.
- Dacă te temi de moarte, Isus înviat te ridică spunându-ţi: Talitha qum! asigurându-te de viaţa veşnică.
- Dacă vrei o afecţiune mare, Isus înviat te ridică în marea sa familie a iubirii.
Cuvintele magice care te ridică sunt: “Te iubesc!” Isus vrea să rămână alături de tine toată viaţa şi să-ţi spună aceasta mereu.
4. Exemple
a) “Suntem doi!”
Porto Fuori, aproape de Ravenna, era o zonă foarte săracă în momentul în care a ajuns pr. Fuschini pentru prima dată, în 1945, încurajat de arhiepiscopul Antonio Lega, care i-a spus:
- Te trimit paroh la Porto Fuori; nu este nimic de stricat.
Parohia era în ruină şi nimeni nu mergea la biserică. În casa parohială a găsit o cameră mizerabilă care, totuşi, arăta mai bine decât celelalte. A pus în ea un altar şi un tabernacol. La terminarea acestei acţiuni, a spus:
- Isuse, suntem deja doi. Vom reuşi!
- Te trimit paroh la Porto Fuori; nu este nimic de stricat.
Parohia era în ruină şi nimeni nu mergea la biserică. În casa parohială a găsit o cameră mizerabilă care, totuşi, arăta mai bine decât celelalte. A pus în ea un altar şi un tabernacol. La terminarea acestei acţiuni, a spus:
- Isuse, suntem deja doi. Vom reuşi!
b) “Geografia Bisericii”.
Un episcop, mergând să viziteze familiile sărace şi bolnavii în perioada Primului Război Mondial, a găsit într-o mansardă o femeie în vârstă care trăia singură. Ţinea atârnată de perete o hartă geografică cu diferite steguleţe fixate ici şi acolo. La întrebarea sa, dacă o interesa mult războiul şi poziţiile armatelor, bătrânica a răspuns: “Nu este harta războiului, iar săgeţile nu indică mişcările armatelor! Aceasta este harta misiunilor. Primesc câteva reviste misionare şi, când citesc că misionarii au ajuns într-un loc nou şi au deschis o nouă casă misionară, înaintez steagurile şi îi ofer Domnului sărăcia şi suferinţele mele pentru ei şi pentru acei oameni mai săraci şi nefericiţi decât mine. Sunt atât de bucuroasă când văd născându-se biserici noi” (CORRA-ZANELLA, La casa sulla roccia, L.D.C.).
c) “Cum a dat mărturie despre Isus o fată japoneză”
Este o istorioară pe care nu pot să o uit, chiar dacă au trecut câţiva ani de când am auzit-o de la Matsui Toru. Este vorba despre o tânără creştină pe nume Kitahara Reiko, fiica unui profesor universitar.
La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, într-un colţ popular din centrul oraşului Tokyo, care a fost ras până la pământ de bombardamente, au apărut nişte barăci numite “oraşul furnicilor”, locuit de adunătorii de zdrenţe. Reiko a hotărât într-o zi să meargă şi să trăiască acolo. A adunat copiii din acel loc, care erau prea săraci să meargă la şcoală, şi a devenit învăţătoarea lor. Sărind deseori peste orele de somn, a avut grijă şi de bătrânii şi de bolnavii care locuiau singuri. Lucra trup şi suflet. În fiecare dimineaţă, cu un zâmbet, saluta sute şi sute de vânzători de zdrenţe care treceau pe străzi spre lucru, trăgând cărucioare de lemn.
În fiecare seară, chiar până târziu, aştepta întoarcerea lor, mereu surâzătoare. Numai vederea zâmbetului ei, inocent şi amabil, i-a făcut pe aceşti oameni nenorociţi, care locuiau în barăcile oraşului distrus de haosul războiului, să uite de oboseala şi nefericirea lor. Aşa se face că Reiko a fost numită “sfânta oraşului furnicilor” şi a fost iubită şi respectată de toţi.
Sub perna tinerei a fost găsit un caiet. Era agenda ei, pe care Reiko o deschidea din când în când în timpul bolii. Când a fost deschis, s-a găsit notată numai această frază: “Nu uiţi cumva din întâmplare chiar acum să zâmbeşti?” Astfel, cu zâmbetul ei, Reiko le-a descoperit celor săraci prezenţa iubitoare a lui Isus (SHUNDO AOYAMA, La voce del fiume, E.P.).
La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, într-un colţ popular din centrul oraşului Tokyo, care a fost ras până la pământ de bombardamente, au apărut nişte barăci numite “oraşul furnicilor”, locuit de adunătorii de zdrenţe. Reiko a hotărât într-o zi să meargă şi să trăiască acolo. A adunat copiii din acel loc, care erau prea săraci să meargă la şcoală, şi a devenit învăţătoarea lor. Sărind deseori peste orele de somn, a avut grijă şi de bătrânii şi de bolnavii care locuiau singuri. Lucra trup şi suflet. În fiecare dimineaţă, cu un zâmbet, saluta sute şi sute de vânzători de zdrenţe care treceau pe străzi spre lucru, trăgând cărucioare de lemn.
În fiecare seară, chiar până târziu, aştepta întoarcerea lor, mereu surâzătoare. Numai vederea zâmbetului ei, inocent şi amabil, i-a făcut pe aceşti oameni nenorociţi, care locuiau în barăcile oraşului distrus de haosul războiului, să uite de oboseala şi nefericirea lor. Aşa se face că Reiko a fost numită “sfânta oraşului furnicilor” şi a fost iubită şi respectată de toţi.
Sub perna tinerei a fost găsit un caiet. Era agenda ei, pe care Reiko o deschidea din când în când în timpul bolii. Când a fost deschis, s-a găsit notată numai această frază: “Nu uiţi cumva din întâmplare chiar acum să zâmbeşti?” Astfel, cu zâmbetul ei, Reiko le-a descoperit celor săraci prezenţa iubitoare a lui Isus (SHUNDO AOYAMA, La voce del fiume, E.P.).
No comments:
Post a Comment